Edi Iordănescu e istorie, plecarea de la națională fiind deja un lung prilej de vorbe și ipoteze, după cum spunea cineva important acum un secol.
Deși luase decizia de a ne părăsi, a mai ținut lumea în suspans pentru câteva săptămâni în speranța că lumea fotbalului îl va implora, poate chiar în genunchi, să mai rămână. Și n-a mai stat deloc, avea nevoie de odihnă, de familie, de ce i-a lipsit în ultima perioadă.
Fotbalul românesc nu putea să devină inert și, după lungi poticneli și ovații pentru ambițiosul Edi, președintele etern Răzvan Burleanu l-a ales pe Lucescu, după ce s-a oprit, așa cum a mai făcut de multe ori, într-o haltă de pe traseu, numită Hagi.
Nu era acasă și a apelat, probabil nici el nu se gândea că va accepta, la Mircea Lucescu.
Care din două meciuri în Liga Națiunilor, a luat punctaj maxim, grație unei alte concepții de joc, deși sunt aceiași fotbaliști în primul 11.
De asemenea ne-au ajutat și câteva decizii VAR, unde până și Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu, cei mai duri contestatari ai lui Vassaras, ar putea face niște drumuri la Athos pentru a da niște acatiste concepute pentru familia acestuia în numele arbitrajului românesc. În numele serviciilor aduse echipei naționale în ultima perioadă.
Dar de ce nu ne pare rău că a plecat Edi Iordănescu să se odihnească alături de familie?
1. Naționala României, dincolo de unele stângăcii și perioade slabe din meciul cu Lituania, are o abordare mult mai ofensivă. Nu mai jucăm „la ciupeală”, nu așteptăm contraatacul baricadându-ne în apărare așa cum cum am făcut de cele mai mule ori în preliminariile trecute. Încercăm să avem posesie superioară.
2. Mitriță a fost recuperat de națională, nu aruncat ca un rebut al fotbalului de performanță. E mai ușor, în societate, să îndrumi un tânăr direct la școala de corecție decât să-l redai, cu multă muncă și înțelegere, unui circuit normal al vieții. Edi Iordănescu a avut orgoliu și deloc răbdare cu fotbalistul care are mai multe tatuaje decât prezențe la prima reprezentativă.
3. Mircea Lucescu se implică nu numai la echipă ci și în problemele manageriale ale echipei naționale. A declarat public că a solicitat FRF ca meciurile cu Kosovo și Cipru, de acasă, să se joace la Craiova și Cluj.
4. Am scăpat de enervantele discursuri de la conferința de presă, dinaintea partidelor oficiale, în care fostul selecționer ne vorbea despre sacrificiu, muncă, mentalitate de învingător. Nu conta meciul, alocuțiunea era aceeași.
5. Nu vom avea parte probabil de un film dedicat calificării de pe primul loc în Liga Națiunilor în care teaser-ul să fie realizat de omul care l-a imitat, ca țipete și mimică, la perfecție pe Mircea Dinescu, de această dată din vestiar, nu în studioul 4 al TVR, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.
„E de luptă, aleargă mai mult. Se bat, ne batem mai mult. Sar la cap, sărim mai sus. Bagă alunecare adversarul, noi băgăm două. Suntem și mai răi și aducem pentru România 3 puncte. Haide!”
6. Am scăpat și de scrisorile lui Edi Iordănescu, publicate pe site-ul FRF. N-am înțeles niciodată de ce este o scrisoare, în condițiile în care nu se mai trimit scrisori de câteva decenii.
Eu, și mulți alții, mai avem cutii de scrisori pe la blocuri ori case, dar în afară de pliante de la Kaufland ori Lidl, nu îmi scrie nimeni de la FRF, LPF ori vreun tehnician din Superliga. Nici vreo fosta gagică, iar facturile mai nou vin pe e-mail.
7. Mediul ostil de la echipa națională nu este invocat de Mircea Lucescu. Trecut prin atâtea de-a lungul timpului, mai ales în războiul cu fanii lui Dinamo Kiev, cine-l poate enerva?
Edi era deranjat de nu știu ce declarații ale unui antrenor, nu știu ce jurnalist l-a criticat, invoca tot felul de conspirații, așa cum proceda, e advărat, și Răzvan Lucescu pe vremea când era selecționer.
8. Lucescu știe să zâmbească, Iordănescu Jr., atunci când venea la conferințele de presă, semăna cu șeful centralei de la Fukushima după marele cutremur nipon din 2011, după cum am scris într-un alt editorial.
Sigur că Mircea Lucescu nu mai are răbdare azi pentru întrebări tâmpite ori povestioare din trecut, dar rămâne, la cei 79 de ani, un tip simpatic, plăcut, care știe ce înseamnă și cum se practică zâmbetul pe buze.
Fotbalul e doar un joc, nu e nicio tragedie. Tragedii sunt altele. Așa că de selecționeri încruntați nu ne este dor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER